When in Lisbon

1. Prima impresie. Mai întâi de toate, când ajungi în Lisabona nu ai cum să nu observi culorile și lumina deosebită în care se scaldă acest oraș superb de la primele ore ale dimineții și până la lăsarea nopții: rozul cald și nuanțele vii de albastru domină mare parte din peisaj iar roșul aprins care acoperă orașul în momentul în care soarele se pregătește să dispară dincolo de linia orizontului îți vor rămâne întipărite în minte pentru totdeauna prin frumusețea și optimismul pe care ți le inspiră.

2. Privind în jos. Lisabona este construită pe șapte coline sau dealuri joase, așa că fii pregătit să urci și să cobori în cea mai mare parte din timpul petrecut aici. Urcatul este, bineînțeles, mai dificil întrucât străduțele sunt extrem de înclinate iar scările din piatră destul de abrupte, așadar sunt mari șanse să obosești încă din prima zi, indiferent de condiția fizică pe care o ai.

3. Cum ajungem la Lisabona? Eu am zburat cu campania aeriană TAP deoarece aceasta oferă singurul zbor direct București-Lisabona și retur la un preț extrem de accesibil dacă ne gândim ca TAP-ul nu e low cost. Dar acum, mai mult ca sigur, n-aș mai face aceeași alegere. Avionul a plecat din București cu două ore și jumătate întârziere și a ajuns la Lisabona fără niciun bagaj de cală. Nici măcar unul! Nu vreau să vă povestesc despre panica și furia care au pus stăpânire pe pasageri la aflarea veștii (unii dintre ei zburau spre Maroc și făceau escală la Lisabona). Cei din aeroport ne-au spus că bagajele urmau să ajungă cu următorul zbor și că ne vor suna când vor sosi la aeroport (în aceeași zi!). Când am ajuns la hotel în acea dimineață și le-am explicat celor de acolo de ce nu aveam bagaje, aceștia ne-au îndemnat să ne liniștim pentru că astfel de „incidente” se întâmplă mereu la ei. Deci e ceva absolut normal să ajungi la Lisabona fără bagaje?!?!?!?! Cred că acest lucru m-a deranjat cel mai tare sau cel puțin așa credeam în momentul respectiv. Seara m-am dus din nou la aeroport (nu primisem niciun telefon legat de recuperarea bagajelor) și am aflat faptul că la ora 22:00 urma să sosească zborul de München iar o dată cu el, toate bagajele noastre. Toate, mai puțin al meu, cum s-a dovedit ulterior. Bagajele au început să iasă pe banda rulantă abia după o oră de la aterizarea avionului. Cred că a fost cea mai lungă oră din viața mea. Nemții erau extrem de indignați și scoteau numai interjecții de genul „ntz-ntz-ntz”. Într-un final sosesc bagajele iar după vreo 10 minute devenise foarte clar faptul că al meu nu se afla printre ele. Atunci am răbufnit: plânsete-țipete-urlete întreptate asupra reprezentanților companiei TAP care mi-au promis că bagajul meu va ajunge cu siguranță și în siguranță a doua zi „nu-se-știe-cu-ce-zbor-sau-la-ce-oră”. Mai mult decât atât, mi-l și localizaseră: se pierduse la Frankfurt, deci puteam să încetez cu crizele de isterie. Zâmbetele și calmul lor m-au enervat și mai tare dar practic nu prea mai aveam ce să fac. Trebuia să mă întorc la hotel, să mă culc în hainele pe care le purtam de mai bine de 20 de ore, să mă trezesc și să cobor la micul dejun îmbrăcată tot în ele și apoi să aștept, să aștept și iar să aștept. Ca să scurtez această poveste idioată, o să vă spun, fără prea multe detalii, că bagajul mi-a fost adus la hotel a doua zi la prânz dar chiar și așa, prima mea zi în Lisabona fusese complet compromisă, ceea ce mi se pare destul de frustrant. Atunci când vizitez o țară sau un oraș în care mă aflu pentru prima dată, fiecare secundă mi se pare extrem de importantă și încerc să o valorific la maximum. Cel puțin așa văd eu lucrurile. Iar ca să închei acest subiect, nu vă recomand deloc să călătoriți cu TAP-ul. Pe lângă ceea ce v-am povestit mai sus, aș mai adăuga și faptul că mâncarea servită în avion a fost oribilă și disconfortul din timpul zborului (stai foarte înghesuit pe toată durata celor patru ore și jumătate de călătorie). Așadar, TAP Portugal, you suck big time!!!

4. Unde stăm? Așa cum am scris și în articolul anterior legat de Lisabona: Hotel Borges Chiado! Dacă am dat-o total în bară în privința transportului, despre cazare am doar cuvinte de laudă (bine, exagerez puțin). În cazul hotelului Borges Chiado, raportul cerere-ofertă este extrem de echilibrat. Dacă intrați pe site-ul lui, probabil veți avea impresia că este vorba despre un hotel de lux și vă vor mira foarte tare prețurile extrem de scăzute. Însă tocmai aceste prețuri reflectă cel mai bine realitatea. Hotelul nu arată în niciun caz ca unul de trei stele așa cum se vrea a fi, însă este extrem de curat. Micul dejun este cam „transparent”, însă superba arhitectură a sălii în care acesta se servește și braziliencele mulatre care se învârt pe acolo ca niște furnicuțe și care nu știu o boabă de engleză vă vor lumina cu siguranță ziua. Poziționarea este, însă, ireproșabilă. După părerea mea nu cred că aș fi putut să stau într-un loc mai potrivit decât acesta: exact în inima cartierului Baixa Chiado, la 5 secunde de stația de metrou cu același nume, la 5 minute de Bairro Alto (cartierul cu cea mai mare concentrație de baruri și cluburi din Lisabona), la un pas de cea mai veche și faimoasă cafenea din oraș („A Brasileira”), unde poți servi o gustare în compania deosebit de selectă a celui supranumit „geniul solitudinii” („Fernando Pessoa este singurul scriitor din lume care n-a existat niciodată. Cât era în viață, nu avea nevoi de o viață, renunțase la ea ca să poată inventa toate viețile posibile. Rare sunt geniile care să nu fi visat vreodată să-și transforme existența în legendă. Pessoa a devenit pentru el însuși propria legendă, înainte să devină și pentru noi” – Pascal Dethurens) și în fața căreia în fiecare seară aveau loc spectacole stradale.

5. Poveștile și zonele preferate. Apropo de Fernando Pessoa și de poveștile (majoritatea reale) care sunt șoptite la fiecare colț de stradă al Lisabonei, istorioarele despre mauri, a căror influență poate fi remarcată pretutindeni, și marii conchistadori sunt preferatele mele. Strâns legate de aceștia sunt și zonele mele preferate din Lisabona:

a) Alfama este cel mai vechi și totodată cel mai important cartier al Lisabonei maure (timp de mai bine de 400 de ani orașul a fost ocupat și condus de mauri iar urmele lor nu vor putea fi șterse niciodată). Dacă acum câteva sute de ani acest cartier era împărțit în două (zona de pe țărm – ocupată de pescari și oamenii mării – și zona de pe coline ce adăpostea înalta societate), astăzi Alfama este cartierul săracilor, un labirint medieval format din străduțe întortocheate și piețe minuscule, o zonă extrem de pitorească în care melancolia vremurilor de altă dată poate fi simțită la tot pasul.

b) Belem – componentă a zonei metropolitane, cel mai vestic district al orașului și fostă suburbie ce datează încă de dinaintea apariției automobilului, Belem contrastează în mod foarte plăcut cu centrul capitalei. Ce vedem aici: Mosterio dos Jerónimos (cel mai important monument național al Portugaliei, ale cărui dimensiuni sunt de-a dreptul copleșitoare) și Torre de Belém (bijuteria inestimabilă a arhitecturii manueline ce combină într-un ansamblu uimitor elemente maure, renascentiste și gotice; când a fost construit, la începutul anilor 1500, era situat pe o insulă de pe râul Tejo, aflată la circa 200 m de malul nordic, și domina categoric intrarea în oraș). Această zonă de o frumusețe aparte m-a cucerit pe loc. Cred că, dacă ar fi să aleg un alt loc sau o altă zonă în care să stau cu ocazia unei viitoare vacanțe la Lisabona (în afară de  Baixa Chiado despre care vă povesteam mai sus), Belem-ul ar fi cu siguranță alegerea cea mai inspirată.

6. Prețurile. Știam că economia Portugaliei este oarecum la pământ dar nu mă așteptam ca Lisabona să fie atât de accesibilă din punct de vedere al costurilor (poate chiar mai accesibilă decât Atena!?!?). Totul este foarte ieftin aici (comparativ cu marile orașe și capitale ale Europei, nu cu Bucureștiul și România în general – asta ca să ne facem bine înțeleși): de la restaurante, cafenele, transportul în comun și până la ziare, reviste, taxiuri, patiserii sau biletele de intrare la diverse obiective turistice.

7. Shopping-ul. Moda străzii și stilul personal aparte nu reprezintă tocmai punctele foarte ale Lisabonei. Aș merge chiar mai departe și aș spune că, din acest punct de vedere, Lisabona nu prea are cu ce să te impresioneze. Am văzut în schimb foarte mulți turiști nemți și nordici (majoritatea tineri) ale căror combinații vestimentare mi s-au părut extrem de reușite și cool. Cât despre magazine, în principiu găsim aici cam aceleași branduri ca și la noi, excepție făcând Primark (Dolce Vita Shopping Center – se află în afara Lisabonei), Tezenis, Suite Blanco, Tous și Foot Locker. Iar dacă sunteți în căutarea designerilor internaționali, Avenida da Liberdade „adăpostește” câteva dintre boutique-urile acestora.

8. Oamenii. Pe timp de zi Lisabona este orașul bătrânilor. Sunt extrem de mulți și îi vezi pretutindeni: pe băncile din orașul vechi, în parcuri, în stațiile de autobuz și tramvai, în baruri și cafenele, în mall-uri, în metrou, la fiecare colț de stradă, urcând și coborând neobosiți colinele Lisabonei. Ai impresia că te afli într-un oraș îmbătrânit peste noapte, din care toți tinerii au fugit să-și facă un viitor departe de casă. Când soarele apune, însă, situația și peisajul se schimbă radical. Centrul orașului e invadat din toate direcțiile de vocile, râsetele și pașii noii generații care transformă Lisabona veche și încărcată de istorie de peste zi într-un oraș modern, ce beneficiază de una dintre cele mai animate și bogate vieți de noapte din Europa.

9. Sintra. Ce-i drept, despre excursiile „la mare și la munte” pe care le puteți face din Lisabona aș fi vrut să vă vorbesc în următorul și ultimul articol pe care l-am pregătit despre acest oraș și care va fi postat aici pe blog lunea viitoare, dar…mai jos găsiți cam toate pozele pe care le-am făcut la Sintra, așa că vă voi spune acum câteva cuvinte despre acest orășel. Sintra a fost, vremea de șase secole, reședința de vară a regilor Portugaliei, așadar aici găsim doar palate. Mie cel mai mult mi-a plăcut Castelul/Fortăreața Maurilor ce datează din secolul opt și care pare să plutească peste oraș, printre piscuri presărate cu stânci. Odată ce ai ajuns în vârf, în față ți se deschide o priveliște superbă asupra oceanului, situat parcă doar la o aruncătură de băț. Din Lisabona la Sintra se ajunge cu trenul din gara Rossio cam în 45 de minute (cu mașina probabil se ajunge mult mai repede având în vedere că trenul trebuie să oprească în aproximativ 20 de stații, ceea ce mi s-a părut foarte enervant, și că vorbim de o distanță de doar 24km) și biletul costă 4 euro dus-întors

 

One Response to When in Lisbon
  1. jokeru

    Hmmm ma sperii cu TAP-ul,dar nu mai am ce face.Peste aproximativ doua ore pornesc inspre….Lisabona! Bineinteles nu direct din satul meu :)))) insa dimineata la 5 am exact acelasi avion cu care ai zburat si tu! Sper sa nu am “norocul” tau. Destinatia mea finala insa nu e Lisabona,ci Estoril unde ma asteapta hotelul Londres ( de 3 stele ) situat la 600 m de plaja si la vreo 5 minute de mers pe jos de gara.Sambata vreau sa plec dimineata cu trenul de coasta pana in Lisabona si sa iau tramvaiul 28E din Praca Luis Camoes,aproape si ea de gara finala din Lisabona a trenului meu.Iar cu tramvaiul sa fac turul orasului.Mi-ar place sa pot vizita si eu macar o parte din zonele unde ai facut pozele d emai sus.O sa ma interesez de Sintra dupa ce ajung si sa vad ce legaturi gasesc,o sa am internet free la hotel ( sper sa nu fie un alt ” noroc” ).O saptamana fac concediul si sper sa nu am surprize neplacute.O sa revin aici sa mai las un coment referitor la ceea ce am gasit si cum am ajuns.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Please enter your name, email and a comment.