Dubaiul a reprezentat pentru mine cea mai mare surpriză pe care am avut-o vreaodată în materie de călătorii. Nu m-aș fi așteptat niciodată să-mi placă atât de mult, dovadă fiind faptul că am tot amânat vacanța asta în Emirate de vreo trei ani încoace herunterladen. Dar până la urmă chiar e adevărată vorba aia: când pleci la drum cu foarte puține așteptări (spre deloc), chiar există mari șanse să fii foarte plăcut surprins. Pentru cei care nu au fost niciodată acolo, Dubaiul este de cele mai multe ori sinonim cu opulența, huzurul, zgârie-nori, telefoane mobile încrustate cu diamante, mașini de milioane de euro (pe care le conduc inclusiv polițiștii în interes de serviciu), insule artificiale pe care dețin proprietăți cei mai bogați oameni ai lumii, tinere emigrante (în special din Europa de Est) venite aici în cautarea unui trai mai bun în timp record (#mydubai) website to download youtube songs. Nu spun că nu am văzut toate aceste lucruri odată ajunsă acolo, însă experiența călătoriei în Emirate m-a făcut să înțeleg că Dubaiul este mult mai mult decât atât.
În primul și-n primul rând Dubaiul este o rarisimă poveste de succes în Orientul Mijlociu, o regiune măcinată de-a lungul anilor de conflicte, eșec și stagnare bridge kartenspiel kostenlosen vollversion. Orașul îmbină în prezent tot ceea ce e mai bun în Orient și Occident: cultura arabă, arhitectura islamică, tradițiile beduine dar și restaurantele rafinate, magazinele de lux și hotelurile de cinci stele. Dar cum s-a ajuns aici și care este, de fapt, povestea din spatele poveștii acestui oraș invadat de lumină, construit pe baza capitalismului fără restricții, a spiritului antreprenorial și a moderației religioase mandalas downloaden? Ei bine, pentru a înțelege Dubaiul pe care-l vedem noi astăzi (personal, la televizor sau pe internet), trebuie să înțelegem că acest oraș a reprezentat și reprezintă în continuare visul, viziunea și ambiția unui singur om.
Cu câțiva ani înainte de a fi descoperite aici zăcămintele uriașe de petrol, Dubaiul era un sat toropit, ars de soare, locuit de căutători de perle, pescari și comercianți care își acostau corăbiile arabe șubrede și bărcile de pescuit de-a lungul unui golfuleț îngust care șerpuia prin deșert mms bild herunterladen. Ținutul acesta sărăcăcios era condus de un șeic care se plimba adesea împreună cu fiul său cel mic, Mohammed, pe țărmul gol și își desena viziunea în aer prin gesturi și cuvinte mărețe. Șeicul Rashid bin Saeed al Maktoum vedea acolo unde toți ceailalți vedeau doar un golfuleț sărac, izolat de secole între mare și deșert, o magistrală către lume download recuva for free.
În 1959 a împrumutat multe milioane de dolari de la vecinul său bogat în petrol, Kuwait, și a dragat golful până când a devenit suficient de larg și de adânc pentru vapoare, a construit cheiuri și depozite și a făcut planuri pentru șosele, școli și case. Unii au crezut că și-a pierdut mințile și că nu va putea niciodată să restituie datoria, alții doar că se înseală și că visul său e imposibil de realizat, dar șeicul nostru a crezut în puterea noilor începuturi și a reușit să le dovedească tuturor contrariul dumbo herunterladen. Astăzi Dubaiul este condus de șeicul Mohammed bin Rashid al Maktoum care, molipsit de ambiția fără margini a tatălui său, se încăpățânează să-i ducă acestuia visul la bun sfârșit. Cu un port de clasă mondială și centre comerciale duty-free, cu cea mai înaltă clădire din lume și cel mai mare mall din câte au existat vreodată, micul Dubai atrage acum mai mulți turiști decât întreaga Indie, mai multe vase comerciale decât Singapore și mai mult capital străin decât multe dintre țările europene herunterladen.
Adevărul este că, odată ce ai auzit povestea asta și ai fost acolo să vezi toate acestea cu proprii tăi ochi, nu ai cum să nu-ți pui întrebarea: dacă ei au reușit să facă toate astea din nimic, să transforme un sat uitat de lume într-un oraș fantastic, de talie mondială, invadat de lumină și de milioane de oportunități, noi de ce nu putem? Răspunsul este unul pe cât de simplu, pe atât de dezamăgitor: Dubaiul are o orientare unică spre secolul XXI, orientare datorată aproape în întregime ambiției și viziunii unui singur om schriftart kristen itc download kostenlos. Iar nouă, ca și multor altor popoare din lumea asta, exact asta ne lipsește: genul ăsta de om.
Prima impresie pe care mie una personal mi-a lăsat-o Dubaiul a fost cea a unei igiene și siguranțe pe care nu le-am mai întâlnit nicăieri pe unde am mai călătorit până acum. La metrou era atât de curat, încât îmi era jenă de nisipul pe care îl aduceam de afară pe talpa sandalelor (este strict interzis să mănânci, să bei și să mesteci gumă în metrou – chestiuni care cu siguranță contribuie la igienă) download wide film. Nu mi-a fost în nicio clipă teamă că cineva o să-mi fure banii, portofelul sau telefonul – senzație cu care am devenit atât de familiarizată în urma călătoriilor în Europa. Pedepsele sunt atât de aspre, încât îi descurajează și pe cei mai îndrăzneți și amatori de adrenalină dintre hoți.
Mi-a plăcut foarte mult zona veche a orașului și Dubai Creek, canalul lung ce desparte orașul în două și care este, totodată, sufletul vechiului și noului Dubai – un amestec vibrant de trecut și prezent. La nord de Dubai Creek se află zona comercială animată Deira, locul în care își au rădăcinile tradițiile comerciale ale orașului. Contrastul dintre vechile dhow (barcă tradițională din lemn, cu pânze), ancorate la chei și imaginea lor reflectată pe fațadele de sticlă ale zgârie-norilor cu o arhitectură modernă este izbitor. O bună parte din marfa transportată în dhow ajunge în souq-uri și în alte cartiere comerciale din Deira.
Ce v-aș recomanda eu să faceți în Dubai? Ei bine, eu vă propun să începeți cu zona veche (să mergeți să cumpărați suveniruri din souq-urile din Deira și să vă plimbați pe Dubai Creek cu abra – barca taxi cu fundul plat), să vă beți cafeaua de dimineață pe plajă la terasele din JBR (Jumeirah Beach Residence – fâșia de țărm lungă de 1,7 kilometri cu vedere la Golful Persic), să vizitați celebra insulă artificială Palm Jumeirah și să vă opriți pentru o gustare la hotelul Zabeel Saray (gustarea fiind, bineînțeles, doar un pretext pentru a vedea acest hotel atât pe interior, cât și pe exterior – probabil cel mai frumos hotel pe care l-am văzut vreodată), să mergeți în safari (cred ca asta mi-a plăcut cel mai mult din tot ce am făcut în Dubai), să vă rezervați o zi întreagă pentru o mini-excursie în Abu Dhabi (unde moscheea Sheikh Zayed vă va impresiona cu siguranță), să luați cina la unul dintre restaurantele din Madinat Jumeirah (o stațiune extravagantă de pe țărm a cărui farmec este dat de detaliile arhitectonice specific arabe: turnuri de vânt de culoarea nisipului, arcade, scări și terase), să faceți plajă în Kite Beach, să vizitați moscheea Jumeirah (cea mai frumoasă moschee din Dubai și singura deschisă celor de alte religii), să urcați în Burj Khalifa (cea mai înaltă clădire din lume: 828m, 160 etaje) și să vedeți noaptea fântânile care „dansează” de la baza turnului, să evitați mall-urile pentru că sunt atât de mari și labirintice, încât puteți să pierdeți fără măcar să vă dați seama o zi întreagă în ele, să mergeți cel puțin o dată la club (eu vă recomand WHITE Dubai), să mâncați cât mai multă shaorma (hahaha) și să călătoriți cât mai mult cu metroul.
ABU DHABI