Interviu George Cornilă

1. De curând a avut loc lansarea celui de-al doilea roman al tău, „Miezul nopții în Cartierul Felinarelor Stinse”. Când și cum ți-a venit ideea să scrii această carte și de ce ai ales Olanda ca spațiu pe care să se configureze acțiunea din romanul tău?

Olanda a reprezentat dintotdeauna pentru mine un spaţiu aparte, îndepărtat şi fascinant precum un tărâm de basm, întrucât încă din copilărie mi-a fost dat să aud nenumărate poveşti spuse de acea parte a familiei mele care s-a născut şi a trăit în Ţara Lalelelor. Mare parte a vieţii mele mi-am dorit să ajung acolo, vis împlinit, după o îndelungată aşteptare, în urmă cu câţiva ani, atunci când am făcut şi primele însemnări pentru “Miezul nopţii în Cartierul Felinarelor Stinse”. Aşa cum simt despre mai toate creaţiile mele, literare sau plastice, despre romanul de faţă cred că s-a creat de la sine înăuntrul meu, adăugându-se de la zi la zi şi de la an la an, pe măsură ce trăiam, păţeam, vedeam şi auzeam, noi straturi, precum sideful peste un grăunte de nisip, iar eu nu am făcut decât să dau o formă unei materii care trebuia să se materializeze într-un fel sau altul.

2. Care sunt principalele teme dezbătute sau la care faci referire în acest roman?

“Miezul nopţii în Cartierul Felinarelor Stinse” vorbeşte despre inocenţă şi pierderea ei, despre feeria copilăriei şi tristeţea amintirilor, despre dragoste şi forţa ei răvăşitoare, despre sexualitate ca trăire delicată şi ca drum spre pierzanie, despre frumuseţea şi sluţenia oamenilor, despre răscruci şi iluzia fericirii, despre sacrificii şi lupta pierdută cu viaţa.

3. Seducția străinătății subjugă unele dintre personajele romanului tău, făcându-le să-și lase în urmă țara în care s-au născut și au copilărit (vorbim aici şi despre țări care s-au aflat sub dominația unor regimuri dictatoriale) pentru a-și îndeplini visurile sau a duce un trai mai bun pe meleaguri occidentale. Crezi că un astfel de pas echivalează adesea cu pierderea identității individului, așa cum se întâmplă în cazul personajelor tale?

Depinde în foarte mare măsură de modul în care individul alege să îşi petreacă noua viaţă. Poate respecta coordonatele celei vechi, poate îmbina obişnuinţa cu noul sau poate renega tot ceea ce a trăit. Pentru mulţi, tabula rasa este singura cale de a merge înainte.

4. Iar dacă tot veni vorba despre personajele romanului, cele mai multe dintre ele sunt extrem de minuțios conturate. În ce măsură au fost ele inspirate din realitate?

Pot spune că nu există om, incluzându-mă aici pe mine, care să se recunoască în totalitate în vreunul dintre personajele mele, deşi este inevitabil ca trăsături ale mele sau ale unora dintre persoanele pe care le-am întâlnit, precum şi fragmente de poveşti din viaţa mea şi din vieţile lor să nu se regăsească în paginile acestei cărţi, precum şi în paginile cărţilor viitoare, cu sau fără voia mea. Cu toată împotrivirea, scrierile oricui sunt, într-un fel sau altul, rodul vieţii pe care a trăit-o, sunt urmarea tuturor lucrurilor făcute şi nefăcute şi amprenta tuturor persoanelor întâlnite şi neîntâlnite.

5. Pe lângă realitățile istorice, sociale și culturale, romanul abundă în povești de o frumusețe tulburătoare, cu caracter magic, precum povestea domnului Verdronken, cea a pictorului Cornelis van Wijck sau cea a ceasornicarului poreclit „van de Tijd”. Sunt toate aceste povești izvorâte din imaginația ta?

Majoritatea poveştilor din carte au originat în imaginaţia mea, deşi nu aş putea spune cu precizie ce le-a generat, care a fost scânteia sau grăuntele de la care a pornit totul. Unele au fost poate auzite cândva şi rămase ani de zile prin vreun colton al minţii mele, altele îşi au rădăcinile în folclorul diferitelor ţări, însă cele mai multe sunt rodul unei imaginaţii lăsate cu desăvârşire liberă.

6. Cât timp ți-a luat să scrii acest roman?

Cu documentarea de rigoare, cu unele întreruperi, cizelări şi corecturi, am lucrat la această carte timp de doi ani, de multe ori şi câte şapte-opt ore pe zi. Uneori mă prindeau zorii la masa de scris, vlăguit, însă surâzător, gata să încep o nouă zi în lumea reală după o noapte intensă în lumea mea.

7. Cum au reacționat prietenii tăi apropiați și familia ta după ce au citit cartea?

Familia m-a susţinut întotdeauna în tot ceea ce am vrut să înfăptuiesc, iar prietenii apropiaţi mă cunosc prea bine pentru a nu-şi fi dat seama ce a însemnat această carte pentru mine. Deşi nu au cum să fie altfel decât subiectivi, cred că “Miezul nopţii în Cartierul Felinarelor Stinse” le-a plăcut cu adevărat.

8. Ai vrea să se realizeze un film după „Miezul nopții în Cartierul Felinarelor Stinse”?

Cu siguranţă mi-ar plăcea, însă nu l-aş vedea transpus pe micul sau marele ecran decât într-un stil anume, propriu unui număr foarte mic de regizori. Consider că atmosfera cărţii joacă un rol esenţial şi orice detaliu, de la lumină, la culoare, la sunet, la textură ar trebui surprins cu mare acurateţe. De asemenea, nu ştiu cum ar putea fi transformat într-un film de două-trei ore fără a-i ştirbi esenţa în favoarea acţiunii. L-aş vedea mai degrabă ca o mini-serie.

9. Cum s-a născut pasiunea ta pentru literatură și scris?

Pasiunea pentru literatură s-a născut în familie, deşi îmi place să cred că a fost moştenită genetic. Mama mea a scris cinci volume de poezie, sora mea două volume de critică literară, iar tatăl meu, deşi nu a publicat nimic, a fost dintotdeauna un împătimit al culturii în toate formele ei. În vremea copilăriei mele, biblioteca familiei cuprindea peste trei mii de volume. Am avut înclinaţii spre creaţie încă de timpuriu, încercând poezii, poveşti, nuvele, romane de aventuri şi scenarii de film. Primele texte publicate în reviste de cultură au fost în facultate, când a apărut şi primul roman.

10. Cum e să fii scriitor în România zilelor noastre?

Un scriitor român contemporan (poate cu unele excepţii) scrie din pasiune, sperând că, poate, cândva, scrisul îi va oferi un câştig suficient cât să-i permită să i se dedice în totalitate. Probabil că acelaşi lucru (poate cu unele excepţii) este valabil şi în alte ţări, însă nu pot spune cu siguranţă decât că viaţa unui scriitor implică sacrificii de toate felurile şi necesită o încăpăţânare îndârjită.

11. Care sunt scriitorii și operele literare care ți-au marcat existența?

Am mulţi scriitori preferaţi şi multe cărţi care m-au marcat, într-un fel sau altul. Márquez, Fowles, Saramago, Eco, Rushdie, Mahfuz, Hemingway, Mo Yan, Marsé, Zafón, Kazantzakis, Hoffmann, dar şi Rebreanu sau Camil Petrescu se numără printre preferaţii mei.

12. Pe lângă literatură, ce alte pasiuni mai ai?

Iubesc cinematografia şi oricând a vedea un film este o propunere pe care cu greu o refuz. Îmi place să desenez, deşi ultimii ani m-au adus tot mai rar în faţa planşelor şi a creioanelor. Ador călătoriile şi să savurez cu adevărat întreg specificul unui loc (istorie, oameni, grai, folclor, arta în toate formele ei, de la plastică, la culinară).

13. Care este orașul tău preferat dintre toate cele pe care le-ai vizitat până acum și care e locul/țara/orașul pe care îți dorești cel mai tare să-l vezi într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat?

Amsterdamul este oraşul care m-a marcat cel mai mult, un loc de o frumuseţe completă, dar şi scenă a nenumărate drame nevăzute. Praga va fi, cel mai probabil, următoarea destinaţie.

14. Te gândești să emigrezi (la un moment dat)? Iar dacă da, unde ți-ar plăcea să trăiești?

Îmi este greu să cred că voi trăi vreodată pe termen lung într-o altă ţară. Până şi călătoria mea în Olanda a stat pentru o vreme sub semnul definitivatului, însă, riscând un patetism patriotic, mărturisesc faptul că, după câteva săptămâni, un dor inexplicabil de casă m-a cuprins şi am trăit o mare şi sinceră bucurie în momentul în care am ajuns înapoi în România, deşi vremea petrecută peste hotare a fost cu adevărat minunată. Sunt multe lucruri care mă leagă de locurile mele de obârşie, împletite atât de strâns cu fiinţa mea, încât nu aş putea să stau departe prea mult, fără a fi, cumva, tras înapoi.

15. De ce ți-e frică cel mai tare și care este cea mai mare satisfacție a ta de până acum?

Nu pot spune că am vreo teamă anume. Probabil sunt aceleaşi temeri generale, valabile pentru orice om. În privinţa satisfacţiilor, caut să găsesc bucuria în toate micile plăceri şi măruntele realizări cotidiene, menţionând că nimic nu se compara cu bucuria dată de un vis împlinit.

16. Este nostalgia trecutului una dintre marile constante ale vieții tale? Ești și tu, asemenea personajului narator, bolnav de amintiri?

Sunt convins că toţi privim cu nostalgie în trecut, amintindu-ne de copilărie, de tinereţe, de linişte, de plăceri, de bucurii şi toate sunt parcă învăluite într-o altă lumină, au o rezonanţă şi o mireasmă aparte, un gust dulce-amărui specific şi nu de puţine ori ajungem să ne întrebăm dacă într-adevăr noi am fost cei care am săvârşit toate câte ne sunt atribuite şi pentru care au rămas atâtea dovezi.

17. Încotro?

Următorul roman (şi prima carte dintr-o trilogie) este finalizată şi în curs de publicare, în timp ce cartea a doua este în lucru. Trilogia se va numi „Regele lupilor“ şi va fi o fantezie istorică, în care daci, romani, cimerieni, zmei, scorpii şi balauri îşi împart lumea atât de cunoscută şi totuşi atât de străină nouă.

18. De ce ar trebui să meargă lumea să cumpere și să citească „Miezul nopții în Cartierul Felinarelor Stinse”?

Este o întrebare la care ar fi mai potrivit să răspundă cititorii. În calitate de autor, mustind de subiectivism, consider că în complexitatea sa, „Miezul nopții în Cartierul Felinarelor Stinse” este o lectură care întregeşte cititorul şi care oferă senzaţii puternice, imagini persistente şi personaje familiare, cu destine întrepătrunse. Este în acelaşi timp o dramă, cu caractere romantice şi realiste, proză erotică, scriere mistică, meditaţie filosofică, document istoric şi roman de aventuri.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Please enter your name, email and a comment.