Fumero

Umbra vântului

„Umbra vântului” este romanul pe care l-am descoperit în vara anului 2010 și datorită căruia am devenit, încet dar sigur, o mare fană a scriiturii lui Carlos Ruiz Zafon. În luna septembrie a acelui an urma să vad pentru prima dată Barcelona și aveam nevoie de o lectură diferită de cea a ghidurilor de călătorie. Aveam nevoie de o poveste prin intermediul căreia să-mi pot face o oarecare idee despre orașul pe care, de foarte mult timp, așteptam cu nerăbdare să-l vizitez. ”Umbra vântului” s-a dovedit, însă, a fi mult mai mult decât atât. La nici două luni după ce întorceam ultima filă a cărții, mă găseam pe străzile unei Barcelone pe care o cunoșteam ca-n palmă. Clădirile, palatele, străzile, piațetele, fântânile erau exact aceleași despre care citisem în romanul lui Zafon iar trecerea timpului nu făcuse decât să le accentueze frumusețea și misterul. Read More…

 Scroll to top