Aparat Dentar

IMG_4177

Bun, să începem cu începutul: cea mai bună decizie pe care am luat-o anul acesta a fost să-mi pun aparat dentar. Chestia asta (cu pusul, nu cu decizia) s-a întâmplat pe 3 septembrie și am optat pentru un aparat dentar fix cu brackeți ceramici pe arcada superioară. Pe arcada inferioară urmează să-mi pun unul cu brackeți metalici în ianuarie. De ce nu mi-am pus și sus și jos în aceelași timp? Pentru că așa mi-a recomandat medicul stomatolog. De ce pentru partea de jos am ales brackeții metalici? Pentru că trag mai repede și pentru că dinții mei de jos sunt mult mai puțin vizibili atunci când vorbesc sau zâmbesc. Durata tratamentului mi-a fost estimată undeva la un an și jumătate. Prima săptămână a fost absolut îngrozitoare deoarece nu puteam să mușc. Din nimic. Am mâncat doar chestii lichide sau foarte moi și mi-am blestemat zilele (bine, exagerez cu ultima parte). Apoi lucrurile au început să meargă din ce în ce mai bine, durerea a dispărut complet și am putut să mănânc aproape orice. Igiena, însă, mi-a dat mari bătăi de cap și încă îmi mai dă. Nu am fost niciodată un mare fan al spălatului pe dinți. Ups, ce dezvăluire! Adică n-am murit niciodată de entuziasm la gândul că trebuie să mă spăl pe dinți. Acum, însă, trebuie să-mi dau silința mai mult ca oricând: periaj după fiecare masă, periaj cu periuțele interdentare (am o poză mai jos pentru cei care nu știu ce sunt acestea), ață dentară, apă de gură, duș bucal (încă nu-l folosesc dar intenționez în viitorul foarte apropiat).

Bun, și acum urmează povestea din spatele poveștii (mult prea seci) de mai sus. Toată viața mea am avut dinții strâmbi și o oarecare frustrare pe tema asta. Am mai purtat aparat dentar în copilărie (nu mai știu exact ce vârstă aveam) dar nu l-am suportat mai mult de 2-3 săptămâni (să fi fost chiar mai puțin de atât?) și l-am dat jos. Țin minte că aveam o chestie îngrozitoare lipită de cerul gurii din cauza căreia nu puteam uneori să respir sau să dorm. În fine, a fost nasol. Dar de atunci am rămas cu gândul la el. Nu la aparatul dentar, ci la zâmbetul superb pe care aș fi putut să-l am dacă aș fi tras un pic mai mult de mine și n-aș fi fost atât de sclifosită. Am rămas cu un regret care revenea mereu în gândul meu.

Vara aceasta am cunoscut o tipă care purta aparat dentar (la momentul respectiv doar pe arcada superioară și tot ceramic). Vreo zece minute nu mi-am putut lua ochii de la dinții ei. Îi stătea atât de bine cu aparatul, îi dădea așa….o aură cu totul și cu totul specială. Ne-am împrietenit și mi-a povestit (la insistențele mele, evident) totul despre cum s-a hotarât să și-l pună, cum a evoluat treaba, costuri și perioada de tratament. Plus medicul stomatolog la care apelase. Știam despre cine este vorba, fuseserăm colegi de liceu dar nu aflasem că, între timp, se făcuse stomatolog și își alesese ortodonția ca specializare. Povestea tipei și regretul ăla mocnit m-au convins pe loc. Mi-am dat seama că e vorba de acum ori niciodată. Și am ales „acum”. Două săptămâni mai târziu eram deja pe scaunul stomatologului (aceelași de care vă spuneam mai sus) discutând despre cum urmează să-mi pun aparat dentar. De data asta pe bune și până la capăt.

Cred cu tărie, și mai ales după experiența asta, că lucrurile în viață se întâmplă când trebuie să se întâmple, adică exact la timpul lor. Dacă e să fie, va fi. Dacă nu, let it go! După ce mi-am pus aparatul dentar și am început să observ schimbările, nu pot să neg că mi-au trecut de 100 de ori prin minte gânduri precum: „ce naiba a fost în capul meu de nu l-am pus mai devreme?” (gen acum vreo 10 ani). Din copilăria mea și până în momentul de față tehnologia a avansat enorm (vorbim strict despre aparatele dentare): au apărut cele linguale (lipite pe partea din spate a dinților) sau Invisalign-ul (gutiera transparentă), așa că acum există o multitudine de variante pentru toate buzunarele, nevoile și gradele de timiditate ce țin de considerente estetice. În toată treaba asta cu îndreptatul danturii (ca și în multe altele) primul pas e cel mai greu de făcut dar și cel mai important. Trebuie să știi, să fii sigur că asta îți dorești cu adevărat și să mergi la ortodont.

E destul de greu să iei o astfel de decizie din cauza fricii, a rușinii, dar și a faptului că vorbim aici despre o schimbare care nu se petrece peste noapte. Un an și jumătate reprezintă foarte mult timp. Nu e ca și cum ți-ai pune silicoane. Pac te-ai operat, urmează perioada de recuperare de 2-3 luni și gata, ești alt om. Trebuie să ai o răbdare de fier. Cred că după sănătate, zâmbetul e cel mai important. E primul lucru pe care îl observi la cineva, cartea noastră, a tuturor, de vizită.

În ultima perioadă am tot auzit că a purta aparat dentar (indiferent de vârstă!) a devenit „foarte la modă” în ultimii 2-3 ani. Eu, una, mereu m-am ferit de lucrurile considerate „foarte la modă”. Pe principiul: „de ce mi-aș dori să fiu ca toți ceilalți?”. Vreau să fiu extrem de sinceră: dacă nu aș fi avut dinții din față strâmbi/încălecați, cel mai probabil că nu m-aș fi „înhămat” niciodată la a purta aparat dentar și aș fi trăit fericită cu alegerea aceasta. Însă, chestia asta cum că aparatul dentar e „la mare modă” acum are și partea ei bună: foarte mulți și-au depășit anumite bariere și și-au pus (până la urmă nu contează cum și în ce fel îți depășești fricile, important este să reușești: scopul scuză întotdeauna mijloacele când e vorba de ceva bun), dând astfel un exemplu și celor mai indeciși dintre noi. Un exemplu, un impuls, o confirmare.

Pe lângă faptul că schimbările în ceea ce privește alinierea dinților mei sunt din ce în ce mai evidente sau tocmai din acest motiv, au început să-mi placă la nebunie rujurile. Adică să-mi placă să le și folosesc. N-am purtat niciodată rujuri până acum (mai mult de 5 minute sau ceva de genul) dar zâmbetul meu din ce în ce mai drăguț le face să arate atât de bine pe buzele mele. Mi se pare că îmi oferă o notă evidentă de feminitate, senzualitate și eleganță. În primul rând pun asta pe seama efectelor aparatului dentar dar ar trebui să adaug aici, ca o paranteză, și faptul că m-am (mai?) maturizat: îmi place mult mai mult cum arăt acum decât la 20 de ani și mă simt mult mai sigură pe mine din punct de vedere fizic. Am închis paranteza.

Bun, până aici pare că fac reclamă la aparate dentare dar vreau să închei la fel de sincer cum am început. Pentru că eu mi-am pus aparat dentar nu înseamnă că o să vă spun: „vai, este absolut superb să porți aparat dentar, l-aș purta toată viața mea, mă simt cea mai extraordinară din univers cu el pe dinți”. Nu! De-abia aștept să-l dau jos, chiar și pe cel de pe arcada inferioară pe care nici nu l-am pus încă (hahaha). De fapt, număr lunile și săptămânile până când voi scăpa de el (de-abia aștept să încep să număr și zilele dar până atunci mai e destul timp) și, bineînțeles, mor de nerăbdare să văd și să mă bucur de rezultatul final. Am eu așa…o mică bănuială că zâmbetul meu va arăta de milioane. Yuhhuu! Chiar dacă m-am obișnuit cu el și nu-l mai consider demult o mare corvoadă, știu că e acolo în orice clipă a vieții mele, sunt extrem de conștientă de existența lui și uneori chiar mă deranjează. Dar cred cu tărie că toate sacrificiile astea (poate că e prea mult spus „sacrificii”) merită din plin. A fost un lucru pe care eu mi l-am dorit (și mi l-am dorit de atât de mult timp), nu mi-a fost niciodată impus de cineva din exterior și iată că s-a întâmplat. Așa că mi-am propus, încă de la început, să nu mă alint pe tema asta și nici să nu mă vait (cu excepția primei săptămâni, bineînțeles, când situația părea total scăpată de sub control). Se poate trăi cu aparat dentar chiar (aproximativ) la fel de bine ca înainte de montarea lui. Asta e, cel puțin până acum, concluzia mea.

La final nu pot decât să vă sfătuiesc, la modul cel mai sincer cu putință, să vă puneți aparat dentar dacă aveți cu adevărat nevoie de el. Să nu vă fie frică de ceea ce va spune lumea (oamenii vor avea mereu ceva de comentat indiferent de ceea ce veți face), de comantariile răutăcioase care se vor naște pe seama lui (asta dacă vor exista sau vă vor ajunge vreodată la ureche) sau, în cazul fetelor (știu din surse sigure că ăsta e unul dintre cele mai mari blocaje), că nu vă vor mai place iubiții (în cazul în care aveți), colegul de la serviciu pe care îl vânați în secret sau orice alți viitori sau potențiali prietenași. Nu este adevărat! Și chiar dacă, hai să spunem prin absurd, s-ar întâmpla treaba asta, e pierderea lor. Tu esți (sau ar trebui să fii) cea mai importantă persoană din lume pentru tine, așa că orice stă în puterea ta să faci pentru a arăta și a te simți mai bine, pentru a avea mai multă încredere în tine, fă-o! Fă-o fără a privi în urmă sau în jur. Timpul oricum trece. N-ar fi mai bine să facem în așa fel încât să treacă în favoarea noastră?

IMG_3114

IMG_4159

IMG_4209

IMG_4161

IMG_4271

IMG_4182

3 septembie vs 3 decembrie

IMG_3591

dff58b4a5346d5828d363123f2bbdd02

Leave a Reply

Your email address will not be published. Please enter your name, email and a comment.