Există scriitori care te fac, prin poveștile lor, să te îndrăgostești iremediabil de o țară, un oraș, un loc sau o anumită perioadă din istoria mai mult sau mai puțin recentă. Barcelona, de exemplu, reprezintă și va reprezenta întotdeauna pentru mine, mai presus de toate, un oraș gotic și deosebit de misterios grație operelor lui Carlos Ruiz Zafón, pe când Istanbulul cel încărcat de istorie și contraste este un loc în care simți melancolia și nostalgia după vremurile glorioase și demult apuse la fiecare pas și mai puternic decât oriunde altundeva în lume datorită cărților lui Orhan Pamuk. Dar să ne întoarcem la Barcelona căci pe fundalul acestui superb oraș se naște povestea din romanul „Încăperi ferecate”, o poveste scrisă magistral despre istoria întunecată a unei familii burgheze catalane.

„Încăperi ferecate” este atât o sagă întortocheată de familie, cât și un roman de epocă despre decăderea și opulența Barcelonei de la sfârșitul secolului XIX până spre mijlocul secolului XX, precum și unul despre memorie și importanța ei în definirea identitară a noastră, a tuturor. „Să te naști, să mori, iar între timp să găsești ceva de făcut. Cam asta e viața, simplificând puțin.” Accentul cade pe Barcelona anilor ’30 aflată în plină glorie modernistă – o perioadă a contrastelor izbitoare în care religia și spiritismul conviețuiesc într-o luptă acerbă, revoluțiile tehnologice sunt acceptate cu greu și privite cu mare suspiciune iar emanciparea femeilor ia amploare într-o societate încă extrem de tradiționalistă în care bărbații privesc femeia ca pe marionetă, o ființă fără personalitate pe care o pot folosi oricând după bunul plac. Read More…