Books

Eu sunt Malala

„Când întreaga lume este redusă la tăcere, chiar și o singură voce devine puternică.”

În urmă cu aproximativ o lună Malala Yousafzai devenea cea mai tânără laureată din istoria de 114 ani a premiilor Nobel. Adolescenta pakistaneză în vârstă de numai 17 ani a primit Premiul Nobel pentru Pace „pentru lupta sa eroică prin care a devenit un simbol al dreptului la educație pentru tinerele din întreaga lume.” Cu doi ani înainte, pe 9 octombrie 2012, într-o fatidică zi de marți, în timp ce se afla în autobuzul care o ducea acasă de la școală, Malala a fost împușcată în cap de la mică distanță de către un taliban. În mod miraculos ea a supraviețuit tocmai pentru a-și face povestea cunoscută lumii întregi și pentru a-și continua visul de a lupta pentru pace și dreptul copiilor la educație. Astăzi ea locuiește în Marea Britanie și este considerată în continuare o țintă a talibanilor.

„Permiteți-ne să ne luăm cărțile și stilourile, sunt cele mai puternice arme de care dispunem. Un copil, un profesor, o carte și un stilou pot schimba lumea.”

„Eu sunt Malala” este povestea incredibilă a unei familii extrem de curajoase pe care terorismul global nu a putut să o dezbine, povestea unor părinți care își iubesc fata într-o societate care prețuiește fiii, povestea unui tată care și-a încurajat în permanență fiica să se exprime liber și să continue să învețe, povestea unui copil care simte și își dorește să fie diferit și care luptă neîncetat pentru dreptul său și al tuturor fetelor la educație. Mai este, totodată, și povestea Pakistanului: despre independența mult visată, neîncrederea oamenilor în conducătorii lor profund corupți, nașterea talibanilor și oroarea pe care aceștia continuă și în ziua de azi să o semeneze în inimile pakistanezilor și nu numai. Read More…

Încăperi ferecate

Există scriitori care te fac, prin poveștile lor, să te îndrăgostești iremediabil de o țară, un oraș, un loc sau o anumită perioadă din istoria mai mult sau mai puțin recentă. Barcelona, de exemplu, reprezintă și va reprezenta întotdeauna pentru mine, mai presus de toate, un oraș gotic și deosebit de misterios grație operelor lui Carlos Ruiz Zafón, pe când Istanbulul cel încărcat de istorie și contraste este un loc în care simți melancolia și nostalgia după vremurile glorioase și demult apuse la fiecare pas și mai puternic decât oriunde altundeva în lume datorită cărților lui Orhan Pamuk. Dar să ne întoarcem la Barcelona căci pe fundalul acestui superb oraș se naște povestea din romanul „Încăperi ferecate”, o poveste scrisă magistral despre istoria întunecată a unei familii burgheze catalane.

„Încăperi ferecate” este atât o sagă întortocheată de familie, cât și un roman de epocă despre decăderea și opulența Barcelonei de la sfârșitul secolului XIX până spre mijlocul secolului XX, precum și unul despre memorie și importanța ei în definirea identitară a noastră, a tuturor. „Să te naști, să mori, iar între timp să găsești ceva de făcut. Cam asta e viața, simplificând puțin.” Accentul cade pe Barcelona anilor ’30 aflată în plină glorie modernistă – o perioadă a contrastelor izbitoare în care religia și spiritismul conviețuiesc într-o luptă acerbă, revoluțiile tehnologice sunt acceptate cu greu și privite cu mare suspiciune iar emanciparea femeilor ia amploare într-o societate încă extrem de tradiționalistă în care bărbații privesc femeia ca pe marionetă, o ființă fără personalitate pe care o pot folosi oricând după bunul plac. Read More…

Tangoul Vechii Gărzi

„Tangoul Vechii Gărzi” spune povestea dansatorului monden Max Costa, gentleman-ul perfect și totodată hoț cu mănuși albe și gigolo irezistibil care se află, timp de aproape patru decenii, într-o permanentă vânătoare și pândă, ambele presărate cu aventuri pe muchie de cuțit, riscuri extreme, minciuni, cuceriri, trădări, adulter și complicitate. Vorbim aici despre o poveste magistral construită (ca și personajul ei principal, de altfel), care curge neîntrerupt fără momente de lâncezeală, plină de suspans și nerv și care ne poartă prin mahalalele Buenos Aires-ului, prin fermecătoarea Nisa de dinainte izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial, prin restaurantele și hotelurile rafinate monegasce și prin piețele și pe străduțele orașului italian Sorrento. Iar toate acestea pe fundalul unor schimbări politice majore (perioada interbelică, Războiul Civil din Spania și anii premergători și ulteriori războiului care a devastat Europa de la un capăt la altul) și având ca laitmotiv istoria fascinantă a tangoului argentinian, care, la sfârșitul anilor ’20, subjuga o lume întreagă. Read More…

Sărbătoarea continuă

Dacă tot am citit de curând „Soția din Paris”, roman prin care aflăm, din perspectiva primei soții a lui Ernest Hemingway, cum s-a derulat povestea lor de dragoste pe fundalul unui Paris decadent și care a oferit la începutul anilor ’20 atât de multe surse de inspirație artiștilor expați care aveau curând să devină cei mai mari scriitori ai secolului XX, era de așteptat să-mi îndrept atenția și asupra versiunii marelui autor american. „Partea lui de adevăr” în legătură cu anii petrecuți la Paris (1921-1926), ani care au marcat debutul său literar, poate fi găsită în paginile cărții „Sărbătoarea continuă”, pe care Ernest a scris-o în 1960 și care a fost publicată la trei ani după moartea sa.

De fapt, ceea ce m-a determinat să citesc „Sărbătoarea continuă” a fost finalul romanului „Soția din Paris”, care surprinde într-un mod atât de delicat ultima convorbire telefonică dintre cei doi foști soți. În 1961, cu doar două luni înainte de a se sinucide, Ernest o sună pe Hadley pentru a povesti împreună despre perioada petrecută la Paris și pentru a-i vorbi despre o nouă carte, de memorii. „ – Ești peste tot în carte, a zis el, iar vocea i s-a stins. Se străduia din greu să-și păstreze tonul jovial, dar îmi dădeam seama că e trist, descurajat și hărțuit. A fost ceva să scriu despre perioada aia și s-o retrăiesc. Ia spune-mi, crezi că am cerut prea mult unul de la altul?” Read More…

Soția din Paris

„Soția din Paris” ne dezvăluie povestea de dragoste dintre Ernest Hemingway și Hadley Richardson, prima sa soție și totodată vocea romanului de față, prin glasul ei autoarea Paula McLain relatând evenimentele vieții lor de cuplu și a prieteniei lor cu intelectualii expați din Parisul acelor vremuri (Gertrude Stein, Ezra Pound, Zelda și F. Scott Fitzgerald și mulți alții). „Soția din Paris” spune povestea femeii puternice, sensibile și inteligente din spatele bărbatului care își dorește cu orice preț să reușească în carieră, povestea soției de artist, de scriitor la început de drum. Și nu vorbim aici despre orice fel de scriitor, ci despre unul cu un potențial uriaș, profund conștient de talentul său, însetat de glorie și extrem de determinat să reușească să schimbe lumea prin operele sale. Acesta era Ernest Hemingway la începutul anilor ’20 iar Parisul acelor timpuri zgomotoase și exuberante avea tot atât de mare nevoie de el precum avea și el de Paris. Read More…

Orele îndepărtate

Îmi plac romanele gotice, dar nu pot spune că mă înnebunesc după ele. Aleg să le citesc ori de câte ori simt că am nevoie de o lectură ușoară a cărei acțiune să mă captiveze încă de la primele rânduri și să mă teleporteze într-o altă lume, cu mult diferită de cea reală, cu povești interesante presărate cu tot felul de mistere, care, la început, par a fi de nedescifrat, dar care, pe parcurs, se transformă tot mai mult într-un puzzle ale cărui piese rătăcite se așează de la sine la locul lor, construind intriga și deznodământul la care te-ai fi așteptat cel mai puțin. Nu cred că astfel de povești te pot marca într-o asemenea măsură încât să-ți mai poți aminti cu ușurință anumite detalii sau numele personajelor la mult timp după ce ai întors ultima filă – cel puțin asta nu se întâmplă niciodată în cazul meu, ele constituind pentru mine mai degrabă o plăcere de moment, o scuză pentru a evada din realitatea cotidiană și a pătrunde într-un labirint fantasmagoric din care să nu-mi mai doresc, timp de câteva zile, să ies. Una peste alta, a devenit un obicei pentru mine ca în fiecare iarnă – când viscolul îmi bate în geam iar zăpada cade fără oprire – să-mi potolesc setea de povești gotice apelând la romanele scriitoarei australience Kate Morton. După „Casa de la Riverton” și „Grădina uitată”, anul acesta a venit rândul „Orelor îndepărtate”. Read More…

Tsukuru Tazaki cel fără de culoare și anii săi de pelerinaj

Întoarcerea omului matur la adolescența sau copilăria pierdută pentru a identifica și rezolva hibele care îi provoacă nefericirea din prezent reprezintă o temă ultra folosită și dezbătută în literatura universală. N-o putem numi, deocamdată, răsuflată pentru că, se pare, unuii scriitori încă mai fac apel la călătoriile inițiatice pline de revelații mai mult sau mai puțin definitorii pentru personajele lor și reușesc să dezvolte un astfel de subiect cu originalitate și creativitate. Adevărul este că mulți dintre noi ne gândim adesea cu nostalgie la trecut și la experiențele noastre anterioare. Rareori se întâmplă să spunem și să simțim că acum, în prezent, suntem cei mai fericiți. În schimb, momentele noastre de glorie din trecut sunt ca un fel de oază paradisiacă la care revenim ori de câte ori apare un disconfort emoțional sau un motiv de nefericire în viața noastră prezentă. Read More…

Și munții au ecou

Dacă ar fi să întocmesc un top 3 al celor mai bune cărți pe care le-am citit anul trecut, „Și munții au ecou” s-ar regăsi sigur în el, poate chiar pe poziție fruntașă. Dar cred că așa se întâmplă de fiecare dată când vine vorba de Khaled Hosseini, „unul dintre cei mai citiți și iubiți scriitori din lume”: poveștile lui sunt, încă de la prima filă, extrem de complexe, puternice și emoționante, cu personaje magistral construite ce trăiesc experințe cutremurătoare care le schimbă iremediabil traiectoria, visurile și aspirațiile. Iar toate acestea pe fundalul unui Afganistan măcinat de războaie și cruzime, o țară făcută țăndări pe parcursul a peste 20 de ani, care se află astăzi într-o reconstrucție continuă, dar ale cărei cicatrice nu vor putea fi acoperite cu adevărat niciodată.

„To me, families are puzzles that take a lifetime to work out — or not, as often is the case — and I like to explore how people within them try to connect, be it through love, duty, or circumstance”, declara autorul într-un interviu pentru thehindu.com (îl găsiți aici). Așadar, familia este tema principală a romanului compus din nouă capitole, cu nouă povestitori diferiți, și care urmărește diversele personaje și ramuficațiile vieților acestora, alegerile și iubirile fiecăruia, de-a lungul mai multor generații, peste tot în lume: Shadbagh (sat ficțional; din farsi = „grădina fericirii”), Kabul, Paris, Insula Tinos (Grecia), San Jose (California) sau Peshawar (Pakistan) – oraș lângă care se afla tabăra de refugiați Jalosai. Read More…

Cimitirul

„Cimitirul” e primul roman gay românesc – asta ca să înțelegeți de la bun început despre ce urmează să vorbim. Pe lângă asta, conține limbaj licențios și pasaje de sex explicit (între gay!), deci nu se adresează, în mod deosebit, puritanilor. Și uite că „Cimitirul” lui Teleșpan a prins. Ba mai mult, a devenit bestseller peste noapte și și-a epuizat tirajul în doar câteva zile de la lansare. Cum s-a întâmplat una ca asta într-o societate atât de pudică precum cea în care ne ducem traiul de zi cu zi?

Nu țin minte să se fi întâmplat vreodată ca un autor debutant român să fi primit atât de multă atenție din partea presei. Țin, însă, minte că s-a declanșat o adevărată isterie legată de această carte cu destul de mult timp înainte ca ea să fie lansată oficial la Târgul Gaudeamus de săptămâna trecută. Nu auzisem în viața mea de Teleșpan, deși omul a lucrat, vreme de 12 ani (2000-2012) pentru mai toate televiziunile importante de la noi (ca producător executiv). Apoi s-a mutat la Londra pentru că nu mai avea chef de muncă. Apoi a scris o carte. Despre care am aflat, în primă instanță, de pe Facebook. Lumea începuse să-i share-uiască autorului postările și să dea citate din carte. Apoi au apărut interviurile cu el în reviste și diverse site-uri de pe net. Devenisem deja foarte interesată de carte. Apoi a avut loc marea lansare la Târgul Gaudeamus (cum ziceam mai sus), unde m-am prezentat și eu pentru a cumpăra cartea, a-i cere autorului un autograf și promisiunea unui interviu (care va avea loc mâine și va fi publicat pe Wide săptămâna viitoare!). Apoi am citit cartea, pe toată în mai puțin de 48 de ore. Și abia apoi am înțeles. Read More…

1 2 3 4  Scroll to top