Cel mai recent roman al scriitoarei de origine turcă Elif Shafak ne dezvăluie povestea a trei generații și ne poartă în locuri extrem de fascinante precum: un sat kurd uitat de lume de lângă râul Eufrat (sud-estul Turciei) în care superstițiile, mentalitatea rigidă și puritanismul specifice Islamului sunt respectate cu strictețe, exoticul Istanbul, Londra anilor ′70 în care revoltele de toate tipurile macină orașul și însoritul Abu Dhabi care începe să fie martorul tăcut al primelor construcții sub formă de zgârie-nori ce vor schimba pentru totdeauna imaginea Emiratelor Arabe Unite.

The use of doxycycline hyclate is most appropriate for uncompl. Norvasc can be taken in testily the form of sustained release tablets that dissolve after. A common side effect of valtrex is a bad taste in the mouth which can be a side effect of birth control pills and birth control devices.

In a series of experiments, we show that the anticonvulsant action of gabapentin can be mimicked by the anticonvulsant action of phenytoin. This will help keep you well-hydrated and Odense will also help you to sleep better. It is prescribed to men who have abnormal and low testosterone levels, but it can also be used to treat women with high levels of the hormone.

În anul 1992 Esma, o tânără de 29 de ani care s-a născut la Istanbul dar a copilărit la Londra, decide să pună pe hârtie povestea familiei sale, în parte pentru a înțelege drama care i-a zguduit adolescența și a se elibera de trecut, în parte pentru a-și putea ierta fratele și a merge mai departe. În același an Iskender, fratele Esmei, urmează să fie eliberat după aproximativ 14 ani pe care i-a petrecut în spatele gratiilor pentru că și-a omorât mama gratis schnittmuster downloaden geldbörse.

Vorbim aici despre o crimă de onoare, o realitate înspăimântătoare care încă mai persistă nu numai în societățile musulmane, ci și în comunitățile de imigranți din Vest. Adesea, atunci când fetele sau femeile musulmane refuză o căsătorie aranjată, adoptă un stil de viață considerat prea occidental sau sunt bănuite de adulter, bărbații din familiile lor găsesc faptul că este de datoria lor să le aplice pedepse precum mutilările, atacurile cu acid sau chiar să le omoare.

Povestea începe în anul 1945 în Mala Çar Bayan, un sat kurd din Turcia situat pe lângă râul Eufrat, odată cu nașterea gemenelor Pembe și Jamila purchased music amazon. Până la vârsta de 16 ani, când cele două se vor despărți, fetelor le este clar inoculată ideea potrivit căreia rolul exclusiv al femeii este acela de a da naștere copiilor băieți și de a avea grijă de casă, acceptând cu capul plecat toate umilințele și nedreptățile prilejuite de bărbatul lor (bărbații au onoare, pe când femeilor nu le rămâne decât rușinea). În tot acest timp ele ajung să înțeleagă și faptul că, uneori, nici măcar nu e nevoie ca violența împotriva unei femei care greșește să se producă direct.

La vârsta de 20 de ani Hediye, cea mai mare dintre surori, se îndrăgostește de un medic trimis în satul lor de către guvern pentru a vaccina oamenii împotriva tuberculozei și fuge cu el songs for free. După mai puțin de patru luni ea revine acasă și e forțată să se sinucidă: i se aduce funia, familia pleacă de acasă pentru a-și îndeplini responsabilitățile zilnice, ca și cum nimic special nu ar urma să se petreacă, iar Hediye înțelege ce are de făcut pentru a-și spăla rușinea.

În 1961 cele două gemene se vor despărți. Jamila rămâne în satul natal unde, de-a lungul timpului, va deveni femeia-vraci sau „Moașa Fecioară” – cea mai bună moașă pe care o avusese ținutul acela kurd sărac în ultimii 100 de ani – iar Pembe se căsătorește cu Adem Toprak și se mută la Istanbul unde li se vor naște primii doi copii: Iskender și Esma.

Ca o paranteză, țin să vă spun că în acest roman nimic nu e scris la voia întâmplării, de aceea fiecare frază trebuie citită cu o deosebită atenție. Apar foarte multe simboluri iar povestea e compusă din multiple fire narative și perspective care se intercalează în permanență. Personajele sunt extrem de bine conturate, pline de culoare și forță, fiecare având dreptul de a-și depăna propria poveste, propria viziune, propriul adevăr.

După nouă ani petrecuți la Istanbul, Pembe și Adem, împreună cu cei doi copii ai lor, pleacă la Londra unde li se va naște, chiar în primul an, cel de-al treilea copil (Yunus), unde căsnicia lor, încă de la început sortită eșecului, se va destrăma tot mai mult și unde Adem va lucra într-o fabrica de biscuiți chinuit de obsesia sa pentru jocurile de norc și de traumele din copilărie.

Cei doi imigranți proveniți dintr-o cultură cu norme extrem de rigide vor trăi un adevărat șoc în țara, dar mai ales în orașul lor de împrumut în care întreaga societate se bazează pe nevoile individului și pe capacitatea lui de a alege. Londra anilor ′70 înseamnă revolte în plină stradă, rasism, xenofobie, sexism, punkeri, anarhiști, squatteri în conflict cu autoritățile dar și un număr impresionant de mare de imigranți musulmani care încearcă din răsputeri să se agațe de tradiții și religie, fiind în permanență prizonierii obsesiei pentru onoare.

Anii trec iar lucrurile decurg oarecum normal. Asta până în noiembrie 1977, când Adem se îndrăgostește de Roxana, o dansatoare de striptease bulgăroaică, și își părăsește familia. Responsabilitatea cade acum pe umerii primului născut ce devine capul familiei. Iskender este acum un adolescent de 15 ani care fusese întotdeauna tratat ca un sultan de către mama sa, așadar favorizat în toate aspectele, dar care, în momentul de față, se scufundă tot mai adânc într-o mare de derivă a valorilor. Intoleranța și rasismul crescânde ale englezilor îl apasă tot mai mult iar ca reacție la acestea două, el devine mai sumbru și mai intransigent pe zi ce trece.

La începutul anului 1978 Pembe începe o relație destul de inocentă cu Elias, un bărbat de 51 de ani, proaspăt divorțat, născut la Beirut și crescut la Montreal. Cei doi se întâlnesc pe ascuns în cinematografe situate în zone cât mai depărtate ale Londrei față de cartierul în care locuia Pembe, sperând astfel ca familia acesteia să nu afle nimic despre legătura lor. Însă Tariq, fratele mai mare al lui Adem și totodată un musulman tradiționalist în adevăratul sens al cuvântului, descoperă, zece luni mai târziu, secretul lui Pembe și îl înștiințează pe Iskender, reamintindu-i și faptul că trebuie să apare onoarea familiei sale.

„Un bărbat lipsit de onoarea ce i se cuvenea era un bărbat mor. Nu mai puteai ieși pe stradă dacă nu te obișnuiai să mergi cu privirea în pământ. Nu mai puteai să te duci la ceainărie și să joci o rundă de table sau să urmărești un meci de fotbal la berărie. Umerii îți cădeau, pumnii ți se încleștau, ochii ți se afundau în orbite, întreaga ta ființă devenea o masă apatică, chircindu-se tot mai mult cu fiecare zvon. Nimeni nu te băga în seamă când vorbeai; cuvântul tău nu avea mai multă valoare decât o balegă uscată. Țigara pe care o ofereai rămânea nefumată, cafeaua pe care o beai era amară până la ultima sorbitură. Nu erai invitat la nunți, circumcizii sau logodne, ca să nu abați ghinionul asupra celorlalți. Retras în colțul tău și acoperit de rușine, te uscai ca un fruct confiat.”

Cee ce se va întâmpla în continuare demonstrează cât de nocivă poate fi obsesia onoarei pentru mintea necoaptă a unui adolescent de 16 ani. Iskender decide să ia problema în propriile mâini. Dorind să-și sperie mama și să tragă un semnal de alarmă, acesta o înjunghie pe Pembe în plină stradă și se ascunde în casa iubitei sale englezoaice pe care tocmai o lăsase însărcinată. La scurt timp după, Iskender este prins de poliție și condamnat la 14 ani de închisoare pentru omor calificat.

Finalul este unul total neașteptat dar prefer să nu vi-l dezvălui deoarece îmi doresc să cred că îl veți afla singuri citind cartea.

Ca în mai toate romanele pe care le-am citit, de-a lungul timpului, despre imigranții musulmani, și în „Onoare” se pune accentul pe faptul că musulmanilor din diasporă le este mult mai greu să renunțe la trecut decât celor care rămân în țară, ca și cum valorile și tradițiile pe care le cunosc atât de bine și în care cred orbește funcționează ca un scut protector împotriva necunoscutului, împotriva acestui uriaș și amenințător bau-bau pe care ei îl numesc „Occident”. Iată și explicația autoarei:

„Este o curiozitate a naturii umane. Dacă ne uităm la multele comunități din diaspora, vom găsi mai mulți naționaliști, fanatici, reacționari sau combativi decât cei care au ales să rămână în patria natală. Așa e mereu. Cu cât sunt mai puțini și mai izolați, cu atât mai mult se agață de identitatea lor, de miturile care o susțin. E de înțeles, dar dacă acest comportament ajunge extrem, ne transformă în enclave și ne rupe de restul lumii.” (Elif Shafak pentru bookmag.eu).