Miezul nopții în cartierul felinarelor stinse

Roman de dragoste, erotic, polițist, de atmosferă, descriptiv și, pe alocuri, istoric și politic, „Miezul nopții în cartierul felinarelor stinse” spune povestea a trei prieteni olandezi, ale căror destine, dileme existențiale, procese de conștiință, alegeri, bucurii, regrete și frici se întrepătrund cu cele ale unor personaje secundare dezrădăcinate, care și-au lăsat în urmă patria pentru a-și îndeplini visurile sau, pur și simplu, din dorința de a duce un trai mai bun fiind atrași de mirajul, numărul infinit de posibilități și spiritul permisiv ale Amsterdamului, orașul tuturor simțurilor. Călătorim, astfel, pe canalele limpezi și câmpurile nesfârșite ale orașului Woerden, prin periferiile ticsite cu emigranți și tineri problematici proveniți din familii disfuncționale, printre zgârie-nori din sticlă și metal și prin portul Rotterdamului, pe străduțele minuscule, prin canalele ramificate, prin fața vitrinelor din De Wallen (red-light district) și prin catacombele cavernoase ale Amsterdamului, pe deasupra deșertului cu nisip din praf de aur al Libiei și prin moscheele cu minarete albastre, maidanele prăfuite, piețele multicolore, casele de lut, mahalalele terasate ale orașului Tripoli, măcinat sub povara grea a nedreptei dictaturi instaurate de regimul Gaddafi, prin orașele distruse de războiul din fosta Iugoslavie, pe străzile pietruite și printre clădirile vechi, încărcate de istorie, ale Tallinn-ului, capitala unei țări în permanență zguduită de tensiunile dintre ruși și estonieni – așadar, un adevărat festin pentru iubitorii de călătorii, cultură și istorie.

„Nimic nu spunea mai bine Amsterdam decât acest amestec eterogen și permisiv între istorie, modernitate, vechi, nou, culturi, religii, credințe, valori, viziuni și hedonism, prin care pluteau aromele și efluviile feluritelor mâncăruri, ierburi și fete, oferind senzația permanentă că orice dorință putea fi ușor împlinită, ca într-o Luilekkerland, ca într-un Ținut Cockaine (tărâm al abundenței în folclorul medieval al Țărilor de Jos).”…..„Deși multă vreme considerasem că ajunsesem imun la tot ceea ce era în jurul meu, noaptea care avea să urmeze îmi dovedi că De Wallen, Luilekkerland-ul meu, nu îmi ieșise niciodată cu adevărat din sânge cum ies nicotina….și că, în toți acești ani, mă așteptase să mă întorc, să îi calc pietrele, să îi deschid ușile, să îi urc treptele, să îi trag perdelele și să îi aprind felinarele”.

Într-o seară de iunie Joseph van Hooorn (Joey) ieși la o plimbare pentru a-și alunga o inexplicabilă stare de neliniște. Pașii îl purtară pe străduțele înguste ale cartierului De Wallen, prin fața vitrinelor cu perdele de catifea grena în care întâlni ochii căprui ai unei vechi pasiuni din copilărie. Seara aceea și întâmplările care aveau să urmeze îi vor schimba definitiv viața, aruncându-l într-un vârtej psihedelic, într-un labirint întortocheat și tenebros, într-un puzzle extrem de încâlcit a cărui rezolvare îi va oferi șansa unui nou început. Pe toată durata acțiunii din prezent, Joey (personajul-narator) rememorează anii fericiți ai copilăriei, pe cei tumultuoși ai adolescenței, precum și viața sa matură, mediocră și încărcată de resemnare. Meditează asupra sensurilor și motivelor care l-au purtat, vreme de aproape 34 de ani, pe acele căi și asupra relațiilor cu cei care și-au împletit viața cu a sa, într-o imensă pânză de paianjen, ajungând la concluzia că „la urma urmei, toți oamenii sunt doar circari încercând numere de echilibristică pe o funie întinsă la înălțime, fără o plasă de siguranță”.

Copilăria lui Joey van Hoorn a fost una fericită și încărcată de povești, precum cea a ceasului moștenit de la bunicul său, Matthijs, care murise împușcat în piept luptând în cel de-al Doilea Război Mondial (ceas de pe cadranul căruia se desprinsese XII-le care marca miezul nopții și al zilei); povestea domnului Timmerman, ceasornicarul poreclit „van de Tijd” (= al timpului), în atelierul căruia mergea în fiecare luni la ora 12 fix pentru a mânca o plăcintă cu brânză și stafide și a asculta istoria timpului, care cuprindea și superstiția conform căreia nu trebuie să cauți niciodată să prinzi mișcarea făcută de limba orarului sau a minutarului pentru că acest lucru aduce ghinion; povestea pictorului anonim Cornelis van Wijck, care locuise, în urmă cu aproape un secol, în mansarda casei lui Joey din Woerden și ale cărui picturi încă se mai aflau pe pereți; povestea domnului Verdronken (= înecat), care în tinerețe încercase să salveze o sirenă uimitor de frumoasă din ghearele locuitorilor orașului care urma să se scufunde, Saeftinghe.

Toate aceste povești magice și copilăria sa însorită, lipsită de griji, iau sfârșit în momentul în care e nevoit să se mute în Rotterdam, cu doar câteva săptămâni după ce o cunoscuse pe cea care avea să devină dragostea vieții lui și pe care, odată cu părăsirea orașului în care se născuse și crescuse, nu avea s-o mai vadă vreodată. Aceste momente îl determină acum, la maturitate, să apeleze la introspecție iar nostalgia trecutului devine parte integrantă a personalității sale. „Posedând un nucleu amigdalian supradezvoltat, nostalgia trecutului era marea constantă a vieții mele, eram bolnav de amintiri, vrăjit de farmecul anilor trecuți, plini de fericire ratată. Știam însă că, peste alți ani, îmi voi aminti cu jind de vremurile prezente cu același gust dulce-amărui”. 

În vara în care termină liceul Joey se mută la Rotterdam iar viața sa luă o altă turnură. Se împrieteni cu Jurjen Rasmussen (unul dintre cele trei personaje principale ale romanului, alături de Joey și Swann), un tânăr chipeș, cu o personalitate debordantă și tente autoritare, care, încă din copilărie, se impusese drept liderul mai multor găști problematice de la periferia orașului. Alături de acesta, Joey începe să consume droguri, bea, fumează, își face primul tatuaj, participă la meciurile echipei de fotbal Feyenoord, se încaieră cu suporterii, se bate pe străzi și are aventuri de scurtă durată cu tot felul de fete mai mult sau mai puțin dubioase. „Rasmussen fusese probabil, dintr-o serie de puncte de vedere, cel mai important om din viața mea, cel care avusese cea mai puternică influență asupra evoluției mele”. 

La sfârșitul celui de-al doilea an petrecut la Rotterdam apare și cel de-al treilea personaj central al romanului, Patrick Swann, a cărui poveste de viață stă în permanență sub semnul ghinionului. Urât, înalt, slab, roșcat, pistruiat, cu nasul mare și ochii cenușii-verzui, abandonat de ambii părinți înainte și imediat după naștere, cu o copilărie mizerabilă, împătimit al jocurilor de noroc, dependent de alcool și acte violente, aflat într-un permanent du-te-vino, Swann ne este prezentat inițial ca un antierou, dar, în ciuda tuturor acestor defecte, este un personaj care va stârni și milă, și zâmbete, și simpatii, un personaj foarte bine conturat și care va rămâne, cu siguranță, întipărit în amintirea cititorilor.

Lăsând Rotterdamul și anii adolescenței sale problematice în urmă, Joey ajunge la Amsterdam și devine consilier de vânzări în domeniul producției publicitare. Aici îl întâlnește pe Tomáš Rieder, un bărbat elegant, cultivat, rafinat, care provenea dintr-o familie înstărită și care călătorise peste tot în lume. Acesta îi deschide apetitul pentru literatură, știință și cultură și i-l prezintă pe Jörg Wiederlander, aflat la momentul respectiv într-o dilemă existențială, fiind pe punctul de a renunța la visul său de a deveni un mare scriitor. Wiederlander va reuși ulterior, în urma unei călătorii la Paris, să publice cel de-al treilea roman al său, „Miezul nopții în Place Pigalle”, roman care îi va aduce nenumărate premii literare și mult râvnita recunoaștere (acest personaj este, de fapt, o figură autoreferențială, un alter-ego textual al autorului).

Revenim în prezent, în acea seară răcoroasă de iunie în care cei trei prieteni se reunesc și în care Joey se lasă, fără voia sa, atras într-un scenariu morbid, în care inocența, iubirea, pasiunea, violența, misterul și sexualitatea se amestecă vertiginos,…dar vă las să descoperiți singuri ceea ce urmează să se întâmple mai departe, îndemnându-vă să mergeți să cumpărați și să citiți această carte.

La final, nu vă pot spune decât că „Miezul nopții în cartierul felinarelor stinse” a reprezentat pentru mine o surpriză deosebit de plăcută. Pe alocuri îmi amintește de poveștile lui Rushdie prin realismul magic și prin descrierea atât de minuțioasă a unor realități istorice, culturale și sociale cu care nu eram pe deplin familiarizată. Mi-am adus aminte cu drag de Amsterdam, oraș pe care l-am vizitat în urmă cu mai puțin de un an și care, deși nu se numără printre preferatele mele, m-a făcut să realizez faptul că nicio călătorie nu e în zadar și că există lucruri frumoase și speciale pretutindeni în lumea asta mare, lucruri, momente și senzații din care se nasc poveștile. Cât despre autorul acestui roman, cred cu tărie că el este dovada vie a faptului că visurile, oricât de mărețe și de imposibil de atins ar părea, se îndeplinesc dacă reușești să nu-ți pierzi speranța și să nu deraiezi de pe drumul tău. Așadar, nu lăsați visurile, oricare ar fi ele, să vi se năruie și nu uitați că „viața cuprinde târât, mers, fugă, zbor, cădere, nu neaparat toate, nu neaparat în această ordine, iar drumul cel bun este adesea abrupt, îngust și obositor.”

3 Responses to Miezul nopții în cartierul felinarelor stinse
  1. andreea

    si unde gasim cartea?

  2. Raluca

    Librăriile Mihai Eminescu și Cărturești.

  3. JJS

    Cartea se mai gaseste pe elefant.ro si book-land.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Please enter your name, email and a comment.