Ghepardul

„Ghepardul” lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa este unul dintre romanele de referință ale secolului XX, un roman de introspecție psihologică care descrie atât de concis declinul unei familii de aristocrați într-un moment de cotitură în istoria Italiei, pe fundalul peisajelor de vis ale Siciliei. Într-o perioadă în care istoria decide s-o pornească pe un alt drum iar lumea veche, reprezentată de aristocrați, palate, baluri somptuoase, diamante, costume de gală, opere de artă de o valoare inestimabilă, se pregătește să cedeze în fața lumii noi, a burgheziei lipsite de scrupule, a îmbogățiților peste noapte prin mijloace mai puțin ortodoxe, a oportuniștilor plini de inventivitate economică, sicilienii se luptă cu îndârjire să-și păstreze respectul desăvârșit față de valorile tradiționale, familie, datini, biserică, rang social și să încetinească trecerea inevitabilă a timpului și progresele lumii moderne. Pentru a înțelege mai bine capodopera lui Lampedusa trebuie să ne întoarcem, însă, și mai mult în timp, în mijlocul unor evenimente istorice de o importanță colosală pentru poporul italian.

La începutul anului 1800 Italia părea a fi mai dezbinată ca niciodată: în nord, mare parte din Lombardia și Veneto erau controlate de austrieci, în centru puterea era în mâinile papalității iar în Neapole și în sud (Sicilia) autoritatea era deținută de Burboni. Unificarea Italiei sub forma unui regat care să includă toate statele Peninsulei, pentru prima dată de la căderea Imperiului Roman, era dorită de secole iar primele încercări reale de schimbare au apărut în timpul tulburărilor revoluționare care au zguduit întreaga Europă în 1848 și s-au datorat, în primul rând, lui Giuseppe Mazzini, contelui Camillo Cavour și conducătorului militar Giuseppe Garibaldi – considerați cei trei părinți fondatori ai unificării. În luna mai a anului 1860, în fruntea a 1000 de oameni, Garibaldi a întreprins o expediție în Sicilia (cunoscută sub denumirea de „Expediția celor 1000 de cămăși roșii”), reușind să înlăture monarhia locală și să instituie un guvern provizoriu. La sfârșitul lunii septembrie cucerește Neapole. Acestea sunt doar două dintre evenimentele care au dus la proclamarea Regatului Italiei pe data de 14 martie 1861 la Torino. Regiunile Veneția și Veneto s-au alăturat regatului în 1866 iar ultima verigă, Roma, în 1870. Un an mai târziu, Roma a fost declarată capitala noului stat.

Aceste informații istorice fiind cunoscute și digerate, ne putem întoarce la povestea lui Lampedusa . La începutul lunii mai, 1860, Garibaldi și ai săi 1000 de voluntari debarcau, plini de încredere în reușita viitoarelor lor acțiuni, în Marsala, punctul cel mai vestic al Siciliei. În același timp, Principele de Salina termina de citit familiei sale rugăciunea din fiecare zi a rozariului. „Era primul (și ultimul) dintr-o nobilă familie care secole de-a rândul nu știuse nici măcar să-și țină socoteala propriilor cheltuieli și datorii, și avea puternice și reale înclinații spre matematici, pe care le aplicase în astronomie, obținând recunoașterea publică și cât se poate de plăcute bucurii private.” Don Fabrizio Falconeri era un bărbat impunător, cu pielea foarte albă și părul blond (ambele datorate originii nemțești a mamei sale), orgolios și autoritar, care în acea după-amiază târzie de mai începuse să se simtă zguduit de un profund conflict interior. Vedea clar cum timpul, care nu așteaptă pe nimeni, i se scurgea prin fața ochilor mai grăbit ca niciodată, cum prestigiul familiei sale nobiliare se micșora pe zi ce trece și cum dezamăgirile unei tinereți apuse deveneau tot mai evidente. Simțea sfârșitul tot mai aproape: sfârșitul aristocrației, sfârșitul unei vieți lipsite de griji (mai ales pentru copii săi), sfârșitul unei averi la care nu contribuise niciodată cu nimic dar care i se cuvenise dintotdeauna prin rangul nobiliar pe care-l deținea. Măcinat de griji și sumbre presimțiri, se gândea acum la soția sa, pe care nu o mai iubea de 20 de ani, la copii săi, care nu se dovedeau a fi demni de numele pe care îl purtau, și la Tancredi, nepotul său favorit și singura persoană de care se simțea cu adevărat atașat. Tânărul de doar 20 de ani îi devenise foarte drag Principelui, avea o fire veselă și un temperament frivol iar Don Fabrizio, fără să și-o mărturisească, ar fi preferat ca el să fie fiul lui, primul născut, în locul mototolului de Paolo.

În luna august a aceluiași an, în timpul șederii de trei luni a familiei la palatul de la Donnafugata, Tancredi se îndrăgostește de Angelica, fiica primarului Calogero Sedara, un țăran îmbogățit peste noapte, hoțește și cu aere de mare domn. În octombrie, după ce Garibaldi cucerise tot sudul Italiei iar unificarea părea iminentă, Don Fabrizio se hotărăște să-i ceară mâna frumoasei Angelica în numele lui Tancredi, înghițindu-și umilința, condamnându-și fiica, pe Concetta, care era îndrăgostită de vărul său, la o viață încărcată de deziluzii și nefericire, și sperând că această căsătorie îi va redresa situația materială priciarului său nepot. Această hotărâre reprezintă cu adevărat începutul sfârșitului prestigioasei familii Falconeri de Salina. Vremurile se schimbă cu viteza luminii, Regatul Italiei i-a naștere în primăvara anului 1861 iar familia Principelui nu se mai regăsește în toate aceste încercări ale conducătorilor săi de modernizare și de nivelare a claselor sociale. Viața își continuă, însă, nestingherită cursul firesc iar adaptarea reprezintă singura soluție în acestă cursă nebună pentru supraviețuire. Vor găsi, totuși, principii Siciliei puterea și mijloacele necesare pentru a o lua de la capăt și a se adapta regulilor impuse de nou formatul stat italian? „Aparțin unei generații fără noroc, sunt un cal care se află la jumătatea drumului între timpurile vechi și noi și care nu-și află rostul în nici unul dintre acestea”, Don Fabrizio pierde, în cele din urmă, această ultimă luptă a lorzilor în amurg pentru recăpătarea fastului și stimei de altă dată.

„Ghepardul” a fost unica operă a scriitorului italian Giuseppe Tomasi di Lampedusa, începută în 1955 după un plan pe care îl avea în minte de mulți ani. După finalizarea sa în 1957, romanul a fost respins rând pe rând de câteva mari edituri din Italia. Tot în același an, mai precis pe 23 iulie, scriitorul moare la Roma din cauza unei tumori pulmonare prea târziu diagnosticată, fără să-și vadă romanul publicat. În 1958, datorită excepționalei intuiții a scriitorului Giorgio Bassani, „Ghepardul” e publicat la editura Feltrinelli și imediat după apariție înregistrează un succes fulgerător, succes amplificat și de ecranizarea de referință a lui Luchino Visconti din 1963 (cu Burt Lancaster, Alain Delon și Claudia Cardinale în rolurile principale).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Please enter your name, email and a comment.