Lip care: Carmex + Lush

Pentru că, de când mă știu, am avut mai tot timpul buzele crăpate, am deprins (cu mulți ani în urmă) ciudatul obicei de a mi le roade audacity for free nederlands. Buzele, adică! N-am mai observat la nimeni treaba asta și tocmai de aceea mă simțeam extrem de ciudat în public atunci când mi le rodeam, mai ales că toată lumea se uita la mine ca la un extraterestru Download application letter training pattern for free. Ajunsesem chiar în punctul în care nici nu mai conștientizam faptul că acest obicei devenise un tic și nici nu mă mai gândeam să mă controlez beautiful fonts to download for free. Poate că tocmai acela a fost momentul în care m-am decis să spun „stop!” și să iau măsuri. Am încercat zeci de balsamuri de buze, sub orice formă, culoare sau aromă și chiar ajunsesem să am două-trei la care mă întorceam mereu, numai că, pe timp de iarnă, situația îmi scăpa din nou de sub control youtube songs herunterladen mp3. Frigul, aerul uscat și vântul îmi dădeau mari dureri de cap și nu reușeam să găsesc un produs care să ofere buzelor mele o hidratare intensă pe toată durata anului invitation birthday. Iar asta până în urmă cu aproximativ un an, când am dat într-un magazin dintr-un aeroport peste Carmex, balsamul de buze numărul 1 în America.

Părerile legate de acest produs sunt extrem de împărțite. Dacă veți căuta pe internet, veți găsi tot atât de multe articole pro, cât și contra referitoare la acest balsam de buze. În ceea ce mă privește, eu sunt 100% PRO Carmex. Balsamul ăsta de buze m-a făcut să nu-mi mai rod buzele nici măcar o singură dată în ultimul an, ceea ce pentru mine reprezintă un adevărat record, și mi-a menținut în permanență buzele hidratate, catifelate și revitalizate. Carmex este, de fapt, un tratament pentru buzele crăpate și uscate, și nu un balsam de buze obișnuit. Conține mentol și camfor care, în timp, pot usca buzele dacă balsamul-tratament este folosit în mod excesiv – deci poate provoca exact efectul invers și tocmai de aici pleacă toate nemulțumirile și comentariile negative legate de Carmex.

Tocmai pentru că este un tratament, Carmex-ul trebuie folosit mult mai rar decât am folosi un balsam de buze. Eu îl aplic în fiecare seară, înainte de culcare, iar a doua zi buzele mele arată impecabil și mi le simt hidratate 24 de ore. Pe cuvânt de cercetaș + produs testat zilnic timp de un an. De curând (sau cel puțin așa știu eu) acest produs poate fi găsit și la noi, în farmaciile HelpNet, sub formă de baton, tub sau borcan iar prețul variază între 9 și 10Ron.

Pe lângă Carmex, mai folosesc, cam o dată la două-trei săptămâni, și un exfoliant de buze vegan. Este vorba despre „Popcorn lip scrub” de la Lush, ale cărui ingrediente – zahărul fin și sarea de mare curăță delicat buzele iar uleiul de cocos le hidratează și catifelează – îmi lasă buzele extrem de moi și revigorate. Nu știu dacă veți găsi acest produs la noi dar le puteți încerca oricând pe celelalte două din gama Lush („Bubblegum” și „Mint Julips”), despre care sunt convinsă că au cam aceleași efecte.

One Response to Lip care: Carmex + Lush
  1. mirela

    Si eu am problema asta. O sa incerc Carmex ca tratament. In general, folosesc des pe timpul unei zile balsam de buze natural de la Plafar, dar efectele sunt temporare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Please enter your name, email and a comment.